Întâlniri dincolo de granițe: arta ca diplomație și diplomația ca artă

Invitată: Simona Miculescu

„Astăzi, într-o lume care începe să respingă și defectele și calitățile globalizării, tendințele locale sunt tot mai pronunțate. Revenirea la tradiții, refacerea vechilor granițe, ridicarea de noi ziduri sunt semnele aceleiași forme de izolare în gândire care pare nu doar manifestarea unui recul, ci și expresia unui refuz. Al dialogului, în primul rând. Teatrul, pe de altă parte, ne amintește și fără să vrea că numai prin dialog suntem noi înșine, că numai descoperirea celuilalt ne ajută să definim convingerile proprii. În acest sens, arta scenei este o formă de diplomație implicită, discretă și elegantă, care ne învață fără tonalități didactice despre cum să fim deschiși față de semeni și cum să depășim limitele locurilor comune. Fiindcă dincolo de orice ipocrizie – și să nu uităm că originea termenului este legată de jocul identităților de împrumut – diplomația este ritualul dialogului public prin excelență.

La Paris, în cetatea valorilor europene, a avut loc o întâlnire cu un om deosebit. Diplomat de carieră și de vocație, Simona Miculescu este în prezent liderul simbolic al celei mai importante entități globale dedicate dialogului intercultural. Președintă a Conferinței Generale UNESCO, ea rămâne un neobosit ambasador al spiritului românesc, pe care spectatorii parizieni l-au savurat de curând în spectacolul lui Silviu Purcărete cu <em”>Jocuri, vorbe, greieri. Despre acest episod nobil al prezenței teatrului românesc în Franța și în lume, despre recunoașterea internațională a dramaturgiei lui Matei Vișniec, despre Premiul Academiei Franceze primit de Alexandra Badea, despre geanta Dior reimaginată în cheie transilvană de Mircea Cantor și tapiseria lui expusă la sediul UNESCO, despre ia care concentrează în ea un întreg univers, despre speranța care învinge tensiunile dintre local și global, despre mentalități vechi și noi, despre patrimoniu tangibil și intangibil, dar mai ales despre încrederea autentică în dialog a fost vorba într-o ediție de excepție a întâlnirilor noastre de la Teatrelli. Alături de Simona Miculescu, au participat prin mesajele lor: Constantin Chiriac, Matei Vișniec, Alexandra Badea și Mircea Cantor. O invitație de a celebra împreună arta diplomației culturale de anvergură, pe marea scenă a lumii.” – Octavian Saiu

keyboard_arrow_up