„2060” este un spectacol interdisciplinar realizat în co-producție de Pro Progressione Hungary, Occitanie en Scene și Théâtre National Le Parvis (Tarbes) care fost prezentat la Teatrelli în data de 6 martie 2025. Proiectul imaginează un viitor apropiat, construit din preocupările și imaginația tinerilor de astăzi, un posibil orizont pentru generațiile Z și Alpha, perceput între utopie și distopie. Pornind de la ideile și reacțiile unor studenți implicați în procesul de cercetare, o echipă internațională de 6 artiști din domenii diverse (teatru, dans, literatură, artă video și contemporană) a lucrat într-un cadru colaborativ pentru a crea un spectacol colectiv. „2060” este conceput ca o succesiune de situații și concepte scenice care compun o experiență complexă asupra modurilor de a imagina viitorul. Spectacolul integrează elemente interactive și tehnologii virtuale, conectând spațiul scenic fizic cu mediul digital prin motion-capture în timp real.
Creatori: Nóra Juhász, Patrik Kelemen, Alex Lungu, Botond Szemes, Zita Szenteczki, Ana Turoș
