Prima etapă de lucru a constat în partea de documentare și scriere a textului dramatic și s-a finalizat în luna decembrie 2022 cu o lectură performativă – dezbatere cu public, alături de regizoarea și dramaturga Catinca Drăgănescu și performerii Nicoleta Lefter, George Albert Costea, Vladimir Purdel, Andrei Raicu, Bogdana Dima. Au fost adresate teme precum raportul cu istoria, relația cu statul, sentimentul de apartenență, identitate națională vs. identitate europeană.
Etapa finală a debutat în aprilie 2023 cu un artist talk și un workshop cu două dintre membrele fondatoare ale colectivului de performance She She Pop din Berlin pentru echipa spectacolului, pornind de la metoda de lucru cu materiale autobiografice, dezvoltată de multipremiatul grup german de-a lungul celor 30 de ani de activitate. Premiera producției finale a avut loc în luna iunie 2023.
Articulat ȋn jurul unui interviu marcant cu un regizor rus, devenit refugiat politic ȋn urma declanșării războiului ruso-ucrainian, spectacolul și-a propus să fie o radiografie a măcinărilor identitare și politice ale generației milenialilor.
„Folosind articole din presă, repere culturale, manuale, istorii personale și interviuri, artiștii investighează propriul proces de devenire ȋntr-o ȋncercare de chestionare și recuperare identitară. Lasă-i să moară proști este un spectacol despre războiul interior și războiul exterior, despre apartenență și comunitate, despre cine suntem și cum ne regăsim ȋn ceea ce trăim.” – Catinca Drăgănescu






















