Tranzacții, în regia lui Krisztián Kiliti și dramaturgia Ioanei Hogman, este un performance care aruncă o privire asupra nevoilor, dorinţelor, dar şi decepţiilor noastre, prin lentila unor meserii care implică experienţa apropierii. Dezvoltat sub forma unei serii de cinci performance-uri / lecturi performative de tip 1:1 (un spectator și un performer), demersul spectacolului lansează întrebări despre ce altceva se găsește, de fapt, în spatele unei tranzacţii atunci când plătim pentru un serviciu, dincolo de produsul concret şi suma aferentă.
Cele cinci texte sunt inspirate din interviuri şi discuţii cu profesionişti din domenii ca sănătatea mentală, munca sexuală, masaj, sport şi muzică. Performance-urile iau forma unui blind date cu una dintre aceste poveşti, urmând ca spectatorului să i se dezvăluie pe parcurs domeniul din care face parte. Dincolo de lentila aferentă meseriei, aici are loc o întâlnire între doi oameni.
Distribuția a fost selectată în urma unui casting la care s-au înscris peste 70 de actrițe și actori.
Această producție work in progress pune accent pe procesul de descoperire prin practică, pe experiment performativ și pe dinamica dintre text, actor și spectator. Prin formatul său deschis, „Tranzacții” propune un laborator de interacțiune în care fiecare întâlnire redefinește structura spectacolului, făcând din acesta un demers în continuă transformare. Premiera a avut loc
Spectacolul face parte dintr-o serie de cinci proiecte concepute în luna octombrie 2021, în cadrul atelierului inițiat de Festivalul Internațional dedicat Tinerilor Regizori – Theatre Networking Talents (TNT), organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și coordonat de regizorul Bobi Pricop, în parteneriat cu programul New Stages Southeast al Goethe-Institut.
Cele 5 proiecte rezultate în urma atelierului au fost prezentate într-un showcase online în octombrie 2021, la care au participat managerii teatrelor partenere – Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – Sectia Germană, Teatrul Tineretului Piatra-Neamț și Teatrelli. Fiecare proiect a fost adoptat de către un teatru partener, iar cele cinci echipe regizor-dramaturg au intrat în perioada de dezvoltare a pieselor rezultate prin sesiuni de lucru împreună cu echipele teatrelor partenere. Ulterior, proiectele pot fi dezvoltate, de asemenea, pentru a intra în repertoriul teatrelor producătoare, iar cele mai bune lecturi performative/spectacole rezultate vor fi prezentate în Germania în etapa finală a proiectului „New Stages Southeast” în 2023.










